Înființată în 2004, firma Terax și-a propus încă de la început să ofere soluții pentru reducerea costurilor asociate exploatării clădirilor, dar în același timp, beneficiarii acestor clădiri să beneficieze de confortul maxim.

Suntem de părere că fiecare Euro investit în locuința ta trebuie să îți aducă satisfacție. De la senzațiile pe care le ai atunci când privești rezultatul final până la reacțiile pe care le ai atunci când primești factura de utilități, toate trebuie să îți ofere o stare de confort.

Investim foarte mult în tehnologie și în dezvoltarea membrilor echipei noastre. Analizăm idei, propunem soluții și realizam proiecte. Am demonstrat de-a lungul timpului că suntem în stare să oferim soluții viabile, fapt ce se reflectă în parteneriatele solide dezvoltate cu producători internaționali: REHAU, MELTEM, OCHSNER, BIRAL, Danfoss, Fibaro, Legrand etc.

Construcția sau renovarea unei case înseamnă idei, proiecte, soluții planificare și buget.
Ai o idee? Cu siguranță la noi gasești soluția. De la realizarea sistemului de încălzire al imobilului și ventilarea spațiilor, la optimizarea consumului de apă, de la controlul individual al temperaturii în fiecare cameră la controlul integral al casei de la distanță, utilizând telefonul mobil sau tableta, de la realizarea proiectului tehnic la asistență totală pentru implementare, avem soluții pentru fiecare proiect.

Proiectare

Proiectul tehnic de execuție al instalațiilor vă poate scăpa de foarte multe bătăi de cap, dar mai ales vă poate aduce o economie substanțială în momentul execuției. O echipă tânără, experimentată și foarte bine documentată vă sta la dispoziție pentru realizarea proiectelor tehnice de execuție pentru instalații sanitare, instalații termice, ventilații, sisteme de încălzire în pardoseală și instalații electrice.
…află mai multe

Execuție

Cele mai bune echipamente și cele mai inovative soluții de încălzire nu înseamnă nimic fără o execuție pe măsură. În acest sens vă punem la dispoziție serviciile noastre de execuție a instalațiilor de încălzire radiantă (în pardoseală, instalații sanitare, canalizări exterioare, instalații de degivrare. Colaborarea cu producători internaționali, MELTEM, REHAU, OCHSNER, DANFOSS, ne recomandă pentru execuția lucrărilor de referință în domeniu.
…afla mai multe